1. Cuvine-se, dar,
Sa cadem la Tine, Ziditorul,
Cela ce pe cruce Ti-ai intins,
Si-ai zdrobit de tot puterea celui rau.
2. Cuvine-se, dar,
Sa-ti dam slav-a toate Ziditorul,
Caci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,
Si din stricaciuni toti ne-am izbavit.
3. Soarele-a apus
Iar pamantul s-a clatit, Cuvinte,
Apunand Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,
Si cu trupul in mormant punandu-Te.
4. Somn invietor
In mormant dormind, Hristoase Doamne,
Din cel mai greu somn al pacatului ai sculat
Intreg neamul omenesc cel pacatos.
5. “Una-intre femei
Te-am nascut Fiu fara de durere;
Dar acum sufar dureri prin patima Ta”.
Cea curata, mult jelindu-se zicea.
6. Sus vazandu-Te
De Parinte nedespartit, Doamne,
Iara jos cu trupul mort, sub pamant fiind,
Serafimii s-au infricosat acum.
7. Rastingnindu-Te,
S-a rupt tampla templului prin mijloc
Si si-ascund luminatorii lumina lor,
Sub pamant Tu, Soare, ascunzandu-Te.
8. Cela ce cu-n semn
A facut la inceput pamantul,
Azi apune sub pamant, ca un muritor.
Ingrozeste-te de-aceasta, cerule!
9. Sub pamant apui
Cela ce-ai facut pe om cu mana,
Ca pe oameni sa-i inalti din caderea lor,
Cu puterea Ta atotputernica.
10. Venita sa cantam
Lui Hristos cel mort, Ce-i plans cu jale,
Ca femeile, ce mir au adus atunci,
S-auzim cu ele: “Bucurati-va!”
11. Cu adevarat,
Nesecat Mir esti Cuvinte Doamne;
Pentru aceea si femeile mir Ti-aduc,
Celui viu, ca unui mort si ingropat.
12. Cu-ngroparea Ta
Ai zdrobit tot iadul, Hristoase,
Si cu moartea Ta pe moarte ai omorat
Si din stricaciune lumea mantuiesti.
13. Rau de viata esti
Ce din Tatal curgi, Intelepciune,
Iar in groapa apunand, viata daruiesti
Celor din adancurile iadului.
14. “Ca sa innoiesc
Firea oamenilor cea zdrobita,
Eu cu moartea Mi-am ranit trupul Meu, voind;
Deci jelind, nu-ti bate pieptul, Maica Mea”.
15. Sub pamant apui
Cel ce esti Luceafar al dreptatii,
Si pe morti i-ai ridicat, ca dintru-un somn greu,
Alungand din iad tot intunericul.
16. Bob cu doua firi
Datatorul de viata, astazi
In adanc pamant cu lacrimi se aseamana;
Rasarind El iar lumea va bucura.
17. S-a temut Adam,
Dumnezeu umbland in rai, atuncea,
Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad:
Caci cazand atunci, acum s-a ridicat.
18. Maica Ta acum
Varsa rauri de lacrimi, Hristoase,
Si-a strigat cand Te-a vazut cu trupu-n mormant:
“Inviaza, Fiule, precum ai spus!”.
19. Iosif Te-a ascuns,
Cu evlavie, in groapa noua;
Si cantari dumnezeiesti, de-n groparea Ta,
Ti-a cantat, cu lacrimi impletindu-le.
20. Doamne, Maica Ta,
Pironit vazandu-Te pe cruce,
De amara intristare, sufletul ei
S-a patruns de cuie si de sabie.
21. Maica Ta, vazand
Adaparea Ta cu fiere, Doamne,
Cel ce esti dulceata lumii noastre intregi,
Fata ei cu-amare lacrimi a udat.
22. “Rau m-am intristat
Si rarunchii mi se rup, Cuvinte,
Junghierea Ta nedreapta vazand-o”,
Zis-a preacurata, tanguindu-se.
23. “Cum am sa-Ti inchid
Ochii dulci si-a Tale buze, Doamne,
Si cum dar ca pe un mort Te voi ingropa?”
Iosif a strigat, infiorandu-se.
24. Jalnice cantari
I-sif si cu Nicodim canta
Lui Hristos ce s-a-ngropat, acum, in mormant
Si cu dansii canta cetele ceresti.
25. Sub pamant apui
Tu, Hristoase, Soare al dreptatii;
Deci si buna Maica Ta, care Te-a nascut,
De dureri se stinge, nevazandu-Te.
26. Iadul s-a-ngrozit,
Datatorule de viata, Doamne,
Cand pradata si-a vazut bogatia lui
Si-nviati pe mortii cei legati din veac.
27. Soare luminos
Dupa noapte straluceste, Doamne;
Iar Tu, dupa moartea Ta, stralucesti mai mult,
Inviind din groapa ca un Dumnezeu.
28. Ziditorule,
Primindu-Te in san pamantul
S-a clatit de frica Ta, Preaputernice,
Si pe morti cutremurul i-a desteptat.
29. O, Hristoase-al Meu!
I-o-sif si Nicodim cu miruri,
Intr-un chip deosebit, acum Te gatesc
Strigand: “O, pamante-nfricoseaza-te!”
30. Doamne, ai apus
Si cu Tine-a soarelui lumina;
Iar faptura de cutremur cuprins-a fost,
Facator al tuturor vestindu-Te.
31. Piatra cea din unghi
O acopera piatra taiata
Si pe Domnul-L pune-n groapa un muritor.
Infioara-te, de acum, pamantule!
32. “Vezi-ne aici:
Ucenicul cel iubit si maica
Si cu dulce glas raspunde-ne, Fiule!”
A strigat curata, cu amar plangand.
33. Nici chip ai avut,
Nici frumusete, cand patimeai, Doamne;
Dar mai mult ai stralucit, cand ai inviat,
Si cu sfinte raze ne-ai impodobit.
34. Ai apus in trup,
Sub pamant, nestinsule Luceafar;
Si aceasta neputand vedea soarele,
In amiaza-zi el s-a intunecat.
35. Luna, soarele
Se-ntuneca impreuna, Doamne,
Si robi binevoitori Ti s-au aratat
Si in mantii negre s-au invesmantat.
36. “Chiar de-ai si murit,
Dar sutasul Dumnezeu Te stie;
Iar eu cum Te-oi pipai, Dumnezeul meu,
Ma cutremur”, a strigat cel cu bun chip.
37. A dormit Adam
Si din coasta lui isi scoase moartea;
Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,
Lumii viata izvorasti din coasta Ta.
38. Ai dormit putin
Si-ai dat viata la cei morti, Hristoase,
Si-nviind ai inviat pe cei adormiti,
Ce-adormisera din veacuri, Bunule.
39. De ai si murit,
Dar ai dat vinul de mantuire,
Vita, care izvorasti viata tuturor,
Patima si crucea Ta Ti le slavesc.
40. Cum pot suferi
Cerestile cete indrazneala
Celor ce Te-au rastignit, Dumnezeule,
Cand Te vad gol, insangerat si osandit?
41. In batjocura
Tu imbraci pe Impodobitorul,
Care cerul a-ntarit si-a impodobit
Tot pamantul, intr-un chip preaminunat.
42. Ca un pelican
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte;
Si-ai dat viata l-ai Tai fii, care au murit,
Raspandind asupra lor izvoare vii.
43. Oarecand Navi,
Opri soarele, zdrobind dusmanii;
Iat Tu, Soare, ascunzindu-Ti lumina
Ai zdrobit pe-al iadului stapanitor.
44. Nu Te-ai despartit
De-al parintelui san, Milostive,
Chiar binevoind a lua chip de muritor;
Si in iad, Hristoase-al meu, te-ai pogorit.
45. Tins fiind pe lemn,
Cel ce spanzuri pamantul pe ape,
In pamant, fara suflare, acum cobori;
Care lucru nerabdandu-l, tremura.
46. “Vai, o, Fiul meu!”,
Preacurata jeleste si zice
Ca “pe Care-L asteptam ca pe-un Imparat
Osandit acum pe cruce Il privesc!”
47. “Astfel mi-a vestit
Gavriil, venind din cer la mine:
El mi-a spus ca-mparatia Fiului meu
Este o imparatie vesnica”.
48. Vai, s-a implinit
A lui Simenon proorocie,
Ca prin inima mea sabie a trecut;
O, Emanuile, Cel ce esti cu noi!
49. Fariseilor!
Rusinati-va macar de mortii
Inviati de Datatorul vietii lor,
Cel pe care, plini de pizma, L-ati ucis,
50. S-a cutremurat
Si lumina soarele si-a stins-o,
Cand in groapa Te-a vazut neinsufletit;
Nevazuta mea lumina, Bunule!”
51. Cu amar plangea
Preacurata maica ta, Cuvinte,
Cand pe Tine Te-a vazut in mormant;
Ne-nceput si negraite Dumnezeu.
52. Maica precista
Omorirea Ta vazand, Hristoase,
Cu adanca-amaraciune, Tie-Ti graia:
“Sa nu zabovesti, Viata, intre morti!”
53. Iadul cel cumplit
Tremura, cand Te-a vazut pe Tine,
Vesnic Soare al maririi, Hristoase-al meu.
Si in grab-a dat din el pe cei legati.
54. Iadul cel cumplit
Mare si grozav-acum se vede:
Caci al vietii Datator moarte-a suferit,
Voind El sa dea viata tuturor!
55. Coasta Ti-au impuns,
Mainile Ti-au pironit, Stapane;
Si cu rana Ta din coasta ai vindecat
Ne-nfranarea mainilor stramosilor.
56. Oarecand jelea
Toata casa pe fiul Rahilei;
Iar acum pe-al Fecioarei Fiu il jelesc
Maica Lui si ceata ucenicilor.
57. Palme si loviri
I s-au dat lui Hristos peste fata,
Celui ce cu mana Sa pe om plasmui
Si-a zdrobit cu totul ale fiarei falci.
58. Toti cei credinciosi,
Cu-ngroparea Ta scapati de moarte,
Iti cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,
Rastignirea si-ngroparea Ta acum.
59. Ceea ce-ai nascut,
Preacurata Fecioara, Viata,
Potoleste dezbinarea-n Biserica
Si da pace, ca o buna, tuturor.
60. Cuvine-se, dar,
Sa cadem la Tine, Ziditorul,
Cele ce pe cruce mainile Ti-ai intins
Si-ai zdrobit de tot puterea celui rau.
